Poliţiştii bistriţeni au identificat ieri, în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, doi tineri de 18 de ani şi 29 ani, din Sîngeorz Băi, bănuiţi că în noaptea de 27/28 februarie ar fi sustras un televizor şi un laptop dintr-un apartament, profitând de faptul că proprietarul a ieşit şi a lăsat uşa neasigurată.
Prejudiciul în valoare de 2.500 lei a fost recuperat în totalitate.
Bărbatul de 29 de ani este bănuit că tot în noaptea de 27/28 februarie, în timp ce se afla într-un alt apartament din Sîngeorz-Băi împreună cu proprietarul, ar fi sustras de pe o masă un telefon mobil şi o tabletă.
Dacă primul proprietar se poate declara fericit pentru că şi-a recuperat bunurile furate - nu acelaşi lucru se poate spune despre cel de-al doilea. Prejudiciul în valoare de 400 lei nu a fost încă recuperat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Sancţiuni contravenţionale, în valoare de 26.255 lei aplicate de poliţia rutieră
Poliţia acţionează permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente, precum şi sancţionarea persoanelor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
În ultimele 24 de ore, politiştii din cadrul structurilor de poliţie rutieră, au aplicat 123 sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere în valoare de 26.255 de lei şi au ridicat 6 permise şi 3 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii au depistat, ieri, în trafic, un bărbat de 35 de ani din Livezile, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii Bistriţa-Bârgăului, fără a poseda permis de conducere. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere".
Tot ieri, un alt tânăr de 26 de ani din Șintereag a fost surprins în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Bistriţa, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv şi a fost condus la Spitalul Judeţean din Bistriţa unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul este bănuit şi de faptul că ar fi furat maşina pe care o conducea ilegal prin oraş. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
Material lemnos confiscat de poliţiştii bistriţeni
În timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Livezile, poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat din Prundul Bârgăului, care transporta material lemnos fără documente justificative de transport.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos, în valoare de 440 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.