Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în Șieu Măgheruș. Un tânăr se pare că este în stare gravă și este resuscitat de echipajul medical de urgență ajuns acolo - după cum ne-a informat un cititor Bistrițeanul.ro care a trecut prin zonă. UPDATE: Din păcate, tânărul a decedat.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a decedat în urmă cu puţin timp într-un accident rutier petrecut în Şieu-Măgheruş. Acesta a pătruns de pe un drum lăturalnic pe şoseaua naţională, se pare fără să se asigure, şi a intrat direct într-un autotren ce circula regulamentar, rănindu-se grav. Medicii ajunşi la faţa locului au încercat să-l salveze, însă din păcate nu au reuşit, după zeci de minute de resuscitare fiind nevoiţi să declare decesul.
Mai multe persoane care au asistat la accident au declarat reporterilor Bistriteanul.ro că scuterul avea viteză mare, astfel că nu a mai putut opri la intersecţia cu drumul principal. Tânărul venea dinspre Chintelnic şi mergea acasă, în Şieu-Măgheruş. Scuterul era al unui unchi al băiatului decedat.
UPDATE: 16.29
Tânărul a fost în vizită la o mătuşă şi se îndrepta spre casă. Apropiaţii acestuia spun că nu era prima dată când se urca pe scuter şi că avea experienţă chiar dacă scuterul nu era al lui. În urma impactului, victima a suferit un traumatism foarte puternic la nivelul capului. Băiatul nu avea cască de protecţie.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost ridicat de cei de la Medicina Legală şi urmează să fie dus la morgă unde va fi făcută necropsia.