Un bărbat de 63 de ani din Cluj a ajuns astăzi la spital după ce a provocat un accident rutier în localitatea Şieu Sfântu. Acesta se afla la volanul unui autoturism Nubira în momentul în care s-a izbit de un copac. Se pare că unul dintre cauciucurile autoturismului ar fi explodat şi aceasta ar fi cauza accidentului.
"Este vorba despre un autoturism Nubira care s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. La volan se afla un bărbat de 63 de ani din Cluj. Acesta a suferit mai multe traumatisme dar este conştient şi a fost transportat la spital", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Antonela Pop.
Oamenii legii ajunşi la faţa locului au început deja cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum a pierdut bărbatul controlul volanului.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.