Să clarificăm lucrurile. „Pet” în engleză înseamnă „drag (despre animale)”, prin extindere, „animal de companie”, „animal de casă”. Adică animăluțul, animălucul = cățelul, pisicul, papagalul, broasca țestoasă, căprioara, peștii, peștii exotici, păunii, porumbeii etc., din curte, din heleșteu, din casă! Nu vă mirați! Face BINE...! Vă face bine!

Nu-mi iese din minte acea reclamă scurtă legată de Aspenter – un medicament esențial pentru buna funcționare a inimii. E vorba de un cățel „sârmos”. O bomboană de animăluc! Îl face pe stăpânul lui să nu se culce până nu-și ia pastila, de care uitase. De ce? Avea grijă de viața bătrânului și-și luase rolul în serios. Mai pot da o sumedenie de exemple cu animale de /a/casă care i-au ajutat și salvat pe proprietari, pe copiii lor, nu o singură dată.

În periplurile noastre prin țară am ajuns anul trecut și în Maramu', la Săpânța, la Complexul Păstrăvul, unde mi-au atras atenția, pe lângă păstrăvii din heleșteu, căprioarele, din câte am înțeles, salvate din nămeți, în iarna grea ce trecuse, de către proprietar. Acum într-un dialog minunat pe „aceeași lungime de undă” cu copiii strânși în jurul țarcului (vezi foto).

La Satu Mare l-am cunoscut, la Pensiunea Vila Tineretului pe MAXI - șeful curții. Inteligent și „harnic”, alături de o familie de broaște țestoase și pești roșii și galbeni, exotici. Totul într-un univers ospitalier de verdeață și pace. Maxi nu-mi iese din minte. Făcea și cred că mai face o adevărată terapie de grup! 

Dacă la cei trei copii ai unei farmaciste din București aș putea vorbi de terapia asistată de animale (TAA), bieții copilași având necazuri vizibile cu ADHD sau sindromul Down – o să reiau imediat ideea – la cei câțiva fotbaliști, aflați în vacanță, care o luaseră „pe ulei”și începuseră să facă urât, Maxi a aplicat o terapie de mârâituri scurte, un fel de avanpremieră la ideea de a-i prinde cu colții de tureacul pantalonilor. Atât de tare lătra că a reușit să atragă atenția tuturora. Jenați, oamenii s-au dezmeticit din aburii alcoolului și, cerându-și scuze au plecat.

A doua zi, de dimineață, liniște în curte. M-am și întrebat ce fac, pe unde vor fi copiii doamnei, vă rog să mă credeți, foarte dificili. „Au plecat” – mi-am zis. Nu, nici vorbă. Maxi era în centru atenției. Băiețașul cel mai mic îl ținea strâns de coadă, surioara lui îi verifica lungimea urechilor, în timp ce fratele mai mare îl mângâia ca și când ar fi dat peste blănița câinelui cu o perie de rădăcină. Maxi nimic. Suporta cu stoicism tot tratamentul. Ochii îi surâdeau, el fiind convins că face o faptă bună.

Ieri, întorcându-mă acasă de la Autogară am fost martorul involuntar al unei scene similare. Pe una din străzile din apropiere, la o casă, cu un gard frumos din fier forjat este un câine. Un Foxi foarte răuț. A reușit de câteva ori să mă surprindă. Te lasă să ajungi până lângă el și apoi brusc se aruncă cu botul la tine, mârâind urât prin gard. Te sperie sigur.

Ei bine, în fața mea pe trotuar a trecut o mămică cu un bebe în cărucior și cu o fetiță de vreo 3 anișori, iute ca o svârlugă. Până să apuc să deschid gura, ca să o avertizez pe mamă de prezența cățelului, Claudia – așa o chema pe fetiță – era deja cu mâna vârâtă prin gard și-l mângâia apăsat pe bot. Am înlemnit. M-am gândit că o va mușca. Nu. Nu s-a întâmplat așa. „Frumosule” „Drăguțelule”... Un hohot sănătos de râs: ha-ha-ha – cum numai copiii știu să-l facă... a fost ceea ce i-a oferit sincer și cu tot dragul, Claudia. Lui Foxi i-a plăcut atât de mult că după ce a trecut „alaiul” le-a însoțit până la gardul vecinului, schelălăind ușor a părere de rău și a plânset. 

Căprioarele de la Săpânța, Maxi de la Satu Mare, Foxi din cartierul meu, familia de Peruși, papagalii de talie mică, ai vecinei, broscuțele țestoase de la Muzeu ș.a.m.d. FAC și NE FAC BINE...!

La persoanele singure de vârstele a II-a și a III-a - un cățel, o pisică, o pereche de papagali sunt un remediu cert pentru a le scăpa de cumplita pedeapsă a izolării. Ce să mai spun dacă o persoană cu gânduri rele ar vrea să intre în casă, și aici ar exista și un Maxi...?!

Referitor la copiii cu deficiențe, animalele de companie le oferă posibilitatea să se exprime în initimitate. Îi face mai buni. Vor renunța la violență. Se va dezvolta în ei sentimentul de camaraderie, de atașament față de un prieten care le lipsea. Luați, adoptați un cățel maidanez! Acesta vă ajută pe dumneavoastră, ați văzut cum, iar la rândul dumneavoastră, adoptându-l îi arătați că e important și-i oferiți o nouă viață!

Ce frumos poate fi un asemenea gest acum când mai avem puțin timp până la marea Sărbătoare a Crăciunului. Nu-i așa? 

Mircea Seleușan-Bătrânu