Indiferent de confesiune, patronul spiritual al Romaniei este sarbatorit astazi de toti credinciosii. Odata cu acest sfant isi sarbatoresc astazi ziua si persoanele care au fost botezate cu numele de Andrei sau Andreea.
Sfantul Andrei a fost nascut intr-o familie in care tatal era pescar si impreuna cu fratele sau Petru au fost ucenici a lui Hristos. Numele Sfantului Andrei provine din limba greaca si se traduce ca “viteaz”.
Biblia spune ca acesta ar fi fost primul apostol a lui Hristos, iar de aici Sfantul Andrei este cunoscut ca fiind “cel dintai chemat”. Inainte de a fi apostol a lui Hristos, Sfantul Andrei a fost ucenic a lui Ioan Botezatorul. Dupa inaltarea la cer a lui Isus, aposolii care l-au urmat s-au intalnit si au decis, prin tragere la sorti, pe unde vor raspandi invatatura crestina.
Conform traditiei, Sfantul Andrei si-ar fi inceput activitatea misionara in Asia, apoi a ajuns pe teritorul Turciei si in Dobrogea unde a popovaduit invatatura crestina. Dupa ce a poposit un timp aici, s-a indreptat catre Rusia de astazi si a incetat din viata in Grecia.
Traditia spune ca Sfantul Andrei a fost rastignit in Grecia cu capul in jos pe o cruce in forma de X, care a fost numita Crucea Sfantului Andrei.
Moastele sale s-au pastrat intregi in Constantinopol aproximativ 500 de ani, pana o parte din trupul sau a ajuns inapoi in Grecia.
Sfantul Andrei este si ocrotitorul Greciei, Rusiei si Scotiei.