Dacă am fi acum aproape 1700 de ani în Mediolanum, Milano de azi, am face cunoştinţă în spaţiul public cu un tânăr eminent cu studii de literatură, drept şi retorică, care face politică sub influenţa gândirii creştine. Provine dintr-o familie din sistemul politic păgân şi la un moment dat ajunge guvernatorul regiunilor Liguria şi Emilia cu reşedinţa la Milano.

Sub influenţa gândirii creştine se demonstrează a fi un foarte bun administrator şi câştigă simpatia populaţiei milaneze. Astfel, se explică prezenţa politicianului Ambrozie la alegerea episcopului locului, unde mulţimea în loc să-l aleagă pe unul dintre candidaţi, îl alege pe „preşedintele” regiunii ca episcop, un preşedinte care nici măcar nu era botezat, ci simpatiza doar cu valorile creştine.

Oare acea mulţime de creştini era nebună ca să aleagă un politician drept episcop? Sau creştinii erau atâta de corupţi şi manipulaţi încât să pună un politician în fruntea Bisericii? Aveau oare nevoie de găleţi, greble sau tigăi pentru a se linguşi pe lângă politicieni? E greu de înţeles alegerea lor, dacă nu ar fi văzut în Sf. Ambrozie modelul de creştin adevărat care să le administreze viaţa, şi nu numai în cele exterioare, ci şi în cele interioare.

Şocantă alegere, mai cu seamă că Sf. Ambrozie nici măcar nu-şi doreşte episcopatul. Dar dorinţa comunităţii de creştini e mai mare şi tânărul politician se vede în faţa unei decizii cruciale: administrarea lumii acesteia sau pregătirea pentru cea viitoare.

La 7 decembrie 374 a fost hirotonit episcop şi pentru alegerea decisivă din viaţa lui, ziua hramului nu este ziua morţii (4 aprilie 397), ci ziua când un politician a ales calea sfinţeniei. Lucru care l-a confirmat prin viaţa lui morală, pastorală, opera teologică şi lupta pentru implementarea valorilor creştine în societate.

Cum ar fi astăzi să ne alegem primarii, parlamentarii sau preşedinţii ca preoţi şi episcopi? Ar fi ei demni să ne conducă pe calea mântuirii? Ambrozie era…

Unde e modelul lui Ambrozie între politicienii noştri, care îşi dau coate prin biserici şi iau cu asediu altarele ca lumea să-i vadă şi să-i voteze, dar faptele lor de hoţie, minciună, corupţie şi demagogie strigă la cer… Faptul că politicienii participă la majoritatea evenimentelor solemne ale Bisericii, nu înseamnă că prezenţa lor acolo justifică şi scuză lipsa de moralitate a acestora. Să nu credem că-l putem minţi pe Dumnezeu aşa cum prostim alegătorii…

Prof. Florin I. Bojor