Resursele de personal au rămas cea mai mare problemă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud şi în anul 2012, activitatea instituţiei desfăşurându-se cu un efectiv la ”cote de avarie”.
''Faţă de normativele minime de personal, calculate conform legii, SAJ BN funcţionează cu o acoperire de personal de 41,32%, iar faţă de normativele prevăzute în statul de funcţii aprobat acoperirea este de 61,98%'', se explică pe site-ul SAJ BN.
Instituţia a scos de curând la concurs două posturi de şofer pe durată nedeterminată, urmând ca probele să aibă loc în perioada următoare. Anul trecut, SAJ BN a organizat mai multe concursuri cu scopul de a angaja asistenţi medicali, şoferi sau operatori-registratori de urgenţă, însă personalul este tot insuficient.
“Media de vârstă a personalului operativ (medical şi auxiliar medical) este de 44 ani, ceea ce face ca pe termen lung asigurarea necesarului de resurse umane prin munca suplimentară a personalului actual să nu reprezinte metoda optimă”, a declarat dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ BN.