La nici doi ani de la inaugurarea depozitului ecologic de la Tărpiu, acesta are nevoie de noi lucrări. Este vorba de extinderea acestuia și de amenajarea unei zone mai mari unde să se poată sorta și recicla gunoiul adus din întreg județul.
În prima ședință a Consiliului Județean de anul acesta, consilierii au hotărât alocarea unei sume de 866.000 lei pentru „Fondul de extindere al gropii de deșeuri de la Tărpiu”.
Banii proveneau din excedentul bugetar de anul trecut, iar suma alocată extinderii gropii de gunoi provine din sumele încasate ca redevență din contractul de delegare prin concesiune a serviciului public de management și operare a centrului de management integrat al deșeurilor de la Tărpiu.
Pentru acest an, Consiliul Județean intenționează să mai aloce o sumă de 4.146.000 lei pentru extinderea depozitului ecologic de la Tărpiu.
Conducerea județului a stabilit că este absolut necesară o astfel de investiție atât pentru asigurarea unei durate de viață mai lungă a depozitului, cât și pentru construirea unei zone unde să se poată efectua sortarea și apoi reciclarea deșeurilor.
Depozitul ecologic de la Tărpiu a fost inaugurat în urmă cu mai puțin de doi ani de zile și deja este acoperit în proporție de 20 la sută. Motivul?! Deșeurile nu sunt colectate selectiv, toate fiind depozitate la grămadă și nu se efectuează nici reciclarea materialelor.
În aceste condiții, CJ a prevăzut în bugetul pentru anul în curs alocarea unei sume de peste 4 milioane de lei pentru extinderea depozitului de deșeuri. În plus, tot la Tărpiu se va construi și o stație de tratare mecanico-biologică a deșeurilor menajere.
Deocamdată s-au alocat banii pentru elaboararea documentațiilor (128.000 lei), iar CJ și-ar dori ca până în 2016 să fie pusă în funcțiune și stația de tratare mecanico-biologică a deșeurilor.
Construcția depozitului ecologic de la Tărpiu a depășit 40 milioane de euro și în următorii 20 de ani va fi administrat de de SC Vitalia SRL.