Proiectele de succes din Bistrita-Nasaud vor fi premiate de autoritatile din judet. Cele mai bune proiecte castigate de firmele bistritene in ultimii doi, indiferent de sursa fondurilor, vor fi premiate.
“Intr-o epoca a schimbarilor tehnologice, a integrarii globale si intr-o perioada marcata de profunde framantari in plan economico-financiar, utilizarea instrumentelor structurale este un sprijin pentru relansarea economica si pentru dezvoltare si, in acelasi timp, o provocare. Alaturi de o buna informare si o stabilitate financiara, este nevoie de impartasirea si recunoasterea publica a exemplelor de buna practica in ceea ce priveste accesarea si utilizarea programelor de finantare, pentru a da un imbold in replicarea la scara mai larga a unor astfel de demersuri. In acest context, Camera de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud, prin Centrul Europe Direct Bistrita, in parteneriat cu Primaria Municipiului Bistrita si Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud a lansat un concurs care isi propune sa premieze cele mai bune proiecte
”, se arata intr-un comunicat remis presei de Centrul Europe Direct.
Organizatorii spun ca scopul concursului este acela de a constientiza mediul economic cu privire la oportunitatile de finantare in investitii si resurse umane, dar si stimularea pentru accesarea programelor de finantare.
La acest concurs pot participa toate firmele din judet care au depus, castigat si implementat proiecte in ultimii doi ani, indiferent de sursa de finantare a proiectelor sau de tipul acestora.
“Participantii sunt invitati sa se inscrie in concurs cu toate proiectele implementate, completand pentru fiecare cate un formular. Participarea cu mai multe proiecte aduce cu sine un punctaj superior”, se mai arata in comunicat.
Firmele se pot inscrie in concurs pana 15 august 2010. Proiectele vor fi evaluate de un juriu compus din experti calificati, reprezentanti ai Primariei Bistrita, Consiliului Judetean si Camerei de Comert si Industrie Bistrita-Nasaud.
Premiile vor fi inmanate castigatorilor in cadrul evenimentului “Topul Firmelor”, programat sa se desfasoare in perioada 30 septembrie – 10 octombrie.