Conducerea primului liceu privat creştin din Bistriţa speră ca de anul viitor să aibă propria clădire în care să-şi desfăşoare cursurile. Tratativele pentru achiziţionarea terenului sunt în curs de desfăşurare. Pentru cei mai mici elevi ai clasei pregătitoare, toaletele au fost modificate, în aşa fel încât prichindeii să le poată folosi.
Pentru că este vorba de un liceu privat, subvenţia de 200 de lei pentru fiecare copil care va frecventa cursurile clasei pregătitoare, din partea Ministerului Educaţiei, nu se aplică la „Logos”. În schimb copiii vor avea partea de sprijinul fundaţiei „Gamaliel”, care va finanţa jumătate din costurile necesare pentru fiecare elev.
Clasele vor fi dotate cu câte un laptop şi un proiector pentru o mai bună desfăşurare a cursurilor iar toaletele au fost modificate în aşa fel încât şi cei mai mici dintre elevi să le poată folosi: au fost achiziţionate câteva suporturi pentru ca cei mai mici să ajungă la chiuvete şi la vasele wc.
„Vom începe anul şcolar aşa cum ne-am propus, cu patru clase în care vor fi acceptaţi copii indiferent de religie sau naţionalitate”, a povestit pentru Bistriţeanul.ro tânăra directoare a liceului, Diana Roşca.
Înscrierile sunt în curs de desfăşurare şi se vor prelungi şi pe parcursul săptămânii viitoare, pentru că autorizaţia de funcţionare a liceului a sosit destul de târziu din partea Ministerului Educaţiei.
Cei care vor dori să înveţe în acest liceu vor avea de plătit o taxă lunară de 100 de lei.
„Caracter, înainte de toate” este motto-ul care îi ghidează pe dascălii care vor preda în Liceul „Logos”.
„Nu ne dorim o şcoală teologică sau confesională” afirmă Diana Roşca, directoarea liceului, prin urmare nu este vorba de cursuri de religie suplimentare – ci doar de ore de dirigenţie aplicate şi structurate pe caracterul moral civilizat al unui cetăţean. „Mai multă bunătate, toleranţă şi responsabilitate în viaţa de zi cu zi – asemenea subiecte se vor discuta aplicat la orele de dirigenţie” a subliniat Diana Roşca care îşi doreşte ca în liceu să se pună un accent deosebit pe învăţătură.
„Fără să vrem să devenim o şcoală socială şi în limita locurilor disponibile, vom oferi şi burse pentru cei mai valoroşi dintre elevi care au o situaţie financiară inadecvată nivelului de performanţă pe care şi-l doresc sau pot să-l atingă” a mai spus Diana Roşca.