Cel căruia îi datorăm sistemul de numerotare al anilor folosit în lumea bizantină este Dionisie Exiguus (Dionisie cel Smerit) – un cărturar născut în Sciţia Mică, pe teritoriile populate de daco-romani, în jurul anului 470, care a intrat de tânăr în viaţa monahală.

În secolele III – IV Biserica apuseană a fost preocupată de găsirea unui punct de reper sigur (care să fie folosit în întreaga creştinătate) asupra anului în care s-a născut Mântuitorul şi anul Genezei biblice. Cunoscut pentru vasta lui cultură, Dionisie cel Smerit, a primit sarcina de a calcula aceste date în mod cât mai precis. După nenumărate dezbateri clericale, anii au fost împărţiţi în BC (anii dinaintea lui Christos) şi AD (Anno Domini, sau anul Domnului). După calculele lui Dionisie – anii de la Facere şi până la Naşterea lui sunt 5508 – şi, chiar dacă ulterior calculele s-au dovedit eronate – sistemul lui Dionisie a fost revoluţionar la vremea respectivă iar lumea bizantină va folosi anii lui Dionisie până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Abia în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în România se adoptă oficial alfabetul latin în locul celui chirilic şi noul sistem de datare occidentală. Chiar dacă numele lui Dionisie Exiguus nu ne mai spune azi nimic – atât creştinii cât şi ateii se raportează încă la timp utilizând anul de referinţă 1 ca anul de naştere al Mântuitorului şi început al lumii noastre noi – scrie profesorul Sebastian Stănculescu pe www.rugaciuni.ro.

Sursa: www.rugaciuni.ro