Hoţii fură orice le iese în cale, iar șinele de cale ferată trag greu la cântarul de la fier vechi. Un hoț din Lechința s-a gândit să facă o astfel de afacere, dar a sfârșit prost, cu un dosar penal după ce a fost prins de polițiști.
În cursul zilei de ieri, la un centru de colectare a fierului vechi, poliţiştii l-au depistat pe V.F. de 61 ani din Lechinţa, care intenţiona să valorifice 11 tirfoane şi două plăci metalice provenite de la linia CFR.
"În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul ar fi sustras bunurile în 24.02.2013 de la linia ferată din Lechinţa, punând în pericol circulaţia pe calea ferată", explică oamenii legii.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie TF Sărăţel, omul riscând să fie aspru pedepsit pentru fapta sa.