Titlul de „cel mai cel” se va da bucătarului care va pregăti cea mai gustoasă măncare de vânat făcută la ceaun. Evenimentul va avea loc la Băile Figa în ultima sâmbătă din iunie.
„Vânătoare la ceaun” a ajuns în acest an la cea de-a III-a ediţie. La fel ca şi la ediţiile precedente, evenimentul va avea loc în staţiunea Băile Figa, se va desfăşura în 30 iunie şi se va suprapune cu Zilele Oraşului Beclean.
Organizatorii aşteaptă cât mai mulţi participanţi. Condiţia majoră pentru participarea la acest concurs este ca mâncarea să fie din carne de vânat şi să fie pregătită la ceaun.
Participanţii la concurs trebuie să îşi aducă de acasă carnea, ceaunul, ingredientele şi lemnele iar organizatorii le vor pune la dispoziţie vesela (de unică folosinţă) şi pâinea.
Juriul care va deguta preparatele va acorda patru premii. Premiul pentru „Polonicul cel mai gustos” se va acorda bucătarului care va prepara cea mai gustoasă mâncare iar jurizarea va fi făcută de maeştrii bucătari profesionişti.
„Polonicul cel mai vânătoresc” va fi câştigat de participantul care va promova cel mai bine cultura vânătorească.
„Polonicul cel mai cel” va fi câştigat de participantul care va obţine cel mai mare punctaj la secţiunile „Polonicul cel mai gustos” şi ”Polonicul cel mai vânătoresc”.
Juriul va acorda şi un premiu special pentru concurentul „Ăl mai Ăl”.
Câştigătorii vor primi diplome şi cupe din partea organizatorilor.