După două sesiuni de repartizare pe posturi a profesorilor ce au obţinut note de trecere la titularizare, mai sunt 348 de posturi vacante integral sau parţial. La Liceul de Muzică Tudor Jarda se caută încă 28 de profesori.
La examenul de titularizare din acest an au participat peste 600 de profesori.
După afişarea rezultatelor finale s-au organizat şi două sesiuni de repartizare pe posturi a cadrelor didactice, dar tot nu s-au ocupat toate posturile.
„E drept că sunt 348 de posturi care apar ca fiind vacante. Dar unele sunt cu normă întreagă iar la altele mai trebuie completate doar un număr de ore, pentru că au fost profesori care nu şi-au luat normă întreagă” a explicat Monica Buboly, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa - Năsăud.
Cele mai multe posturi vacante sunt la discipline precum limbile străine, educaţie muzicală, matematică, dar şi educatori şi învăţători.
Dintre unităţile de învăţământ cu cele mai multe posturi vacante, pe locul întâi se clasează Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa. Din cele 28 de posturi care apar vacante la această şcoală, 16 sunt cu normă întreagă iar la celelalte 12 mai trebuie completate doar un anumit număr de ore.
„Oricum se vor mai organiza sesiuni de repartizare, se vor face şi detaşări, supliniri. Nu vom începe anul şcolar fără ca să fie profesori care să intre la clase” a asigurat Monica Buboly.