La începutul lunii martie Consiliul Județean Bistrița-Năsăud căuta o firmă care, cu 145.000 de lei, ar fi trebuit să realizeze recensămîntul circulației. Numărătoarea mașinilor ar fi trebuit să înceapă pe 20 aprilie însă licitația a fost anulată.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud vrea ca prin acest recensământ să fie înregistrată circulația rutieră de pe drumurile județene din Bistrița-Năsăud pentru determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule pe rețeaua de drumuri publice dar și stabilirea unui grad de solicitare în trafic a acesteia.
Studiul este necesar pentru investițiile viitoare care vor fi făcute în rețeaua de drumuri județene din Bistrița-Năsăud.
Firma care ar fi trebuit să se apuce încă din 20 aprilie de treabă nu a fost desemnată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în prima licitație organizată.
În aceste condiții licitația publicată luna trecută pe SEAP a fost anulată și zilele trecute angajații Consiliul Județean au deschis o nouă procedură pentru găsirea unei firme care să se ocupe de recensământul circulației.
Deși prima zi în care ar fi trebuit să aibă loc că recensământul este 22 aprilie, abia pe 21 aprilie vor fi deschise ofertele noi primite la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Firma câștigătoare are la dispoziție 9 luni de zile să numere toate bicicletele, motocicletele, autoturismele, microbuzele, autocamioanele, tirurile, autobuzele, tractoarele dar și căruțele care tranzitează drumurile județene în intervalul orar 6.00 – 20.00.
Angajații firmei vor sta în 41 de puncte stabilite prin contract de consiliu județean și vor trebui să iasă de 10 ori pe drumurile din județ pentru a monitoriza traficul.
Rețeaua de drumuri județene se întinde pe o distanță de 754 km, din care numai jumătate sunt asfaltate.