In urma cu putin timp un accident rutier a avut loc in orasul Beclean. In accident a fost implicat un tanar care era pe scuter si care a fost lovit de un autoturism. In urma coliziunii tanarul aflat pe scuter s-a ales cu cateva rani usoare.
Soferul unui autoturism venea dinspre Figa iar la intersectia cu drumul care duce spre Bistrita nu a acordat prioritate de trecere unui tanar care circula regulamentar pe un scuter.
Martorii sustin ca autoturismul care a lovit scuteristul era condus de viceprimarul orasului Beclean, Stefan Mathe.
Din primele informatii se pare ca tanarul accidentat nu a suferit rani grave.
Politistii din Beclean fac cercetari in acest caz pentru a afla imprejurarile in care s-a produs accidentul.