După ce zeci de femei din judeţul nostru s-au înscris la programul Şcoala Bonelor pentru a se califica în meseria de babysitter, din motive financiare, organizatorii au anulat cursurile.
Fundaţia Romanian Angel Appeal, cea care ar fi trebuit să organizeze cursurile de bone, gratuit, în mai multe judeţe din ţară, printre care şi Bistriţa-Năsăud, a anunţat că, din motive financiare, o parte dintre acestea vor fi anulate.
„Gestionarea defectuoasă de către autorităţi a programului POSDRU şi nerespectarea de către statul român a contractului cu fundaţia noastră au modificat fundamental bazele financiare pe care a fost conceput iniţial şi contractat proiectul nostru şi au produs dezechilibre majore, ale căror urmări se reflectă acum în incapacitatea Fundaţiei RAA de a organiza toate cursurile pe care şi le-a propus în acest proiect”, explică reprezentanţii fundaţiei pe site-ul scoalabonelor.ro.
În judeţul nostru, cursurile ar fi trebuit să se desfăşoare în Bistriţa şi la Sîngeorz-Băi, zeci de femei fiind interesate să se califice în meseria de babysitter.