Cu ocazia programului „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun” colective de elevi ai Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, ai Şcolii Gimnaziale nr.1 şi ai Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” din municipiul Bistriţa au vizitat Palatul de Justiţie însoţiţi de cadrele didactice şi părinţi.
Cu ocazia programului „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun” derulat la nivelul unităţilor şcolare în perioada 07-11 aprilie 2014 şi în cadrul activităţilor preconizate a se desfăşura în baza „Protocolului de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar”, protocol încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, colective de elevi ai Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, ai Şcolii Gimnaziale nr.1 şi ai Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” din municipiul Bistriţa au vizitat Palatul de Justiţie însoţiţi de cadrele didactice şi părinţi.
Activităţile educaţionale întreprinse s-au concentrat pe conştientizarea importanţei deprinderii cunoştinţelor elementare de drept şi a promovării unei culturi juridice menite să încurajeze, de la o vârstă fragedă, respectul faţă de lege, echitatea socială şi atitudinea civică.
Elevii au fost conduşi în sălile de judecată şi compartimentele instanţei şi au aflat mai multe despre organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar şi despre munca în acest domeniu.
Biroul de Informare și Relații Publice
al Tribunalului Bistrița-Năsăud