Poleiul a făcut mari probleme unui şofer care a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina. Accidentul a avut loc în această dimineaţă între localităţile Ilva Mică şi Sângeorz-Băi. O persoană a fost grav rănită şi a ajuns la spital, în comă.
Dimineaţa a început cât se poate de prost pentru un şofer care circula între Ilva Mică şi Sângeorz-Băi. La un moment dat într-o curbă şoferul a derapat, a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe carosabil, a rupt doi parapeţi şi un copac după care s-a răsturnat.
În urma impactului, un bărbat a fost grav rănit şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean.
"Şoferul era un bărbat de 23 de ani care se îndrepta de la Ilva Mică spre Sângeorz-Băi. La un moment dat a pierdut controlul volanului, a derapat, a intrat pe contrasens după care a ieşit de pe carosabil. Maşina s-a răsturant în afara carosabilului după ce a lovit parapetul de pe marginea drumului şi un copac. În urma impactului, şoferul de 23 de ani a fost rănit şi a ajuns la spital", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Gorga.
"Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean. Nu ştim exact ce traumatisme a suferit, dar din primele informaţii se pare că starea este destul de gravă", a explicat pentru Bistriţeanul.ro dispecerul de serviciu din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru a stabili exact cum s-a petrecut accidentul.