Poliţiştii din Sângeorz-Băi au fost anunţat de mama tânărului bătut despre cele petrecute. Oamenii legii i-au identificat pe cei doi bătăuşi care sunt acuzaţi de lovire şi alte violenţe.
“La data de 2 martie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 de către numita D.I.S., în vârstă de 45 de ani, din Sîngeorz-Băi, cu privire la faptul că fiul său, I.T.D., în vârstă de 21 de ani, a fost bătut de către două persoane. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti au fost identificaţi numiţii R.O.C., în vârstă de 31 de ani, respectiv I.O.D., în vârstă de 34 de ani, ambii din Sîngeorz-Băi, bănuiţi că în timp ce se aflau într-un taxi împreună cu tânărul în vârstă de 21 de ani, în urma unor discuţii contradictorii, i-ar fi aplicat acestuia din urmă mai multe lovituri” - se arată într-un comunicat remis presei de IPJ BN.
În urma agresiunii, tânărul de 21 de ani suferit mau multe răni şi a fost transportat la Spitalul orăşenesc din Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale.
“Faţă de numiţii R.O.C. şi I.O.D. se efectuează cercetări de către Poliţia oraşului Sîngeorz-Băi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se mai precizează în comunicat.