Copila s-a ales cu mai multe răni după ce a fost lovită aseară de o naşină. Potrivit poliţiştilor micuţa a trecut strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.
Accidentul s-a petrecut aseară puţin după ora 21.00 în oraşul Sângeorz Băi şi din primele cercetări de vină pare să fie fata de 10 ani.
"Victima a traversat strada în fugă şi printr-un loc nepermis. Ea a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din Sângeorz Băi", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, ag.pr. Viginia Roşca.
În urma impactului fetiţa s-a ales cu mai multe răni însă din fericire nu sunt grave.
Şoferul aflat la volanul maşinii implicată în accident a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că acesta nu băuse înainte de a se urca la volan. El s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dosar pentru care soluţia va fi dată prin Parchet.