Traditia bisericeasca spune ca, in Sambata Mare, Mantuitorul a coborat cu sufletul in iad, pentru a-i mantui pe dreptii Vechiului Testament. Sambata Mare este ultima zi dinaintea marii sarbatori a Pastelui, cand femeile trebuie sa pregateasca marea majoritate a mancarilor si tot in aceasta zi se sacrifica si mielul.
In aceasta zi, in Sambata Mare, se slujeste Vecernia si Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi si binecuvantarile Invierii, care amintesc de coborarea Mantuitorului la iad, semnificand biruinta asupra mortii.
Sambata mare este ultima zi dinaintea marii sarbatori a Pastelui. Traditia spune ca in aceasta zi femeile trebuie sa pregateasca majoritatea mancarurilor, sa deretice prin incaperi si sa faca ultimele retusuri la hainele noi pentru cei care urmeaza sa le imbrace in zilele de Paste.
De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificarea mielului, din carnea caruia se pregatesc mancaruri traditionale: drobul, friptura si borsul de miel.
Sambata spre duminica oamenii nu dorm, ci fac un foc in curti sau pe dealul din apropierea bisericii, care tine pana la miezul noptii. De la miezul noptii merg la Biserica, la slujba. Alteori focul este intretinut de flacai pana in zori.
Sambata seara, fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire. In el asterne un stergar curat si aseaza o lumanare alba, apoi oua rosii, cozonac, pasca, oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina si alte produse alimentare. Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale, dar si de mandrie personala.
Sarbatorirea Pastilor incepe chiar inainte de miezul noptii cu Canonul Sambetei celei Mari. La inceperea Vecerniei Invierii, in biserica este intuneric deplin. La miezul noptii, preotul ia lumina de la candela de pe Sfantul Altar si o da mai departe credinciosilor, zicand de trei ori: “Veniti de luati lumina !” Apoi, cu preotul in frunte, credinciosii ies din biserica cantand si inconjoara de trei ori biserica.
Noaptea Invierii este petrecuta in Biserici, in priveghere si rugaciune. Din aceasta noapte si pana la Inaltare, peste 40 de zile, crestinii ortodocsi se saluta cu "Hristos a inviat!” si isi raspund cu "Adevarat a inviat!”.