La finalul etapelor alocate depunerii dosarelor și analizării acestora de către comisii specializate, începând cu data de 6 august, pompierilor salvatori din judeţul Bistriţa - Năsăud li se vor alătura 22 de voluntari în situații de urgență.
Proiectul „Salvator din pasiune”, derulat în premieră de instituția noastră, urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarității şi responsabilității civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, aceștia vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv.
Cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani, voluntarii noștri provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, studenți, juriști, tehnicieni veterinari, designeri vestimentari, șoferi profesioniști etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență.
În perioada următoare, participanții vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistriţa” și vor parcurge noțiunile de prim ajutor de bază susținute, cu profesionalism, de către formatorii unității noastre.
Le dorim mult succes, îi susținem și suntem convinși că efortul concertat, implicarea și colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esențiale în consolidarea gradului de reziliență la nivelul comunităților.
Informare şi Relaţii Publice ISU „BISTRIŢA”