În Masivul Saca, unde se afla Poiana cu Narcise din Munţii Rodnei, o fetiţă de 11 ani (Alexandra Szentoni din Sîngeorz-Băi), aflată într-un grup de 20 de copii care făceau o drumeţie montană în zonă, a alunecat pe o porţiune cu stânci şi a suferit o fractura de femur. 4 salvamontişti rodneni au ajuns la locul accidentului, acordând primul ajutor.
Jandarmii Postului de Jandarmerie Montana Rodna au anunţat proaspătul înfiinţat Serviciu Salvamont Rodna – ai cărei membri se aflau într-o patrulare în creastă, astfel că o formaţie de patru salvamontişti rodneni a ajuns la locul accidentului, acordând primul ajutor.
Salvamontiştii au pus o atelă fetiţei accidentate, au acoperit-o cu o folie de supravieţuire şi au aşteptat sosirea elicopterului SMURD, pentru ca împreună cu cei doi jandarmi aflaţi la faţa locului să transporte fata accidentată într-un loc unde să poată fi preluată de elicopterul SMURD.
A consemnat Emil din Carpaţi