Salva este la un pas de a deveni prima comună din Bistrița-Năsăud care va avea toate drumurile din intravilanul localității asfaltate! Astăzi aici au fost inaugurare zece noi străzi "cu asfalt" și ultimele 17 vor fi modernizate până la finele anului viitor.
"Este un proiect foarte important pentru modernizarea acestei comune, finan'at prin PNDL. Este vorba de modernizarea de străzi de interes local, aproximativ 4,2 km în valoare de 1 milion de euro. Așa cum deja ne-au obișnuit și aș vrea să le mulțumesc și pe această cale constructorilor din județul nostru,în cazul de față Frasinul, cu lucrări de foarte bună calitate. Mă bucur că și aici la Salva, vedem într-un termen scurt lucrările începute anul trecut, finalizate în vara acestui an și mă bucur că oamenii în aceste zone în momentul de față au un nivel de trai civilizat și au asigurate condiții civilizate pentru activitatea lor și pentru viața de zi cu zi. Îl felicit pe domnul primar pentru această investiție și pe toți cei care l-au susținut în implementarea acestui proiect" a declarat la recepția proiectului președintele CJ, Emil Radu Moldovan.
"Este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură. Este vorba de un număr de 10 străzi. Cu această recepție aducem comuna cu 10 km de străzi asfaltate. Vreau să spun că așteaptă încă un proiect pe măsura 7.2, cu număr de 17 străzi. tot în valoare de 1 milion de euro, 4,3 km cu care închidem toate străzile din intravilanul comunei Salva. Mulțumesc și eu tuturor celor m-au ajutat" a precizat primarul comunei Salva, Gheorghe Onul, în aceste condiții Salva urmând să fie prima comună din județ care are asfalt pe toate străzile din sat.
Tot prin PNDL se lucrează la reabilitarea școlii generale din comună și la stabilizarea alunecării de teren a drumului care face legătura între localitate și Mânăstirea Izvorul Tămăduirii din Salva.
"Mă bucur că acest proiect de modernizare a Guvernului PSD dă viață satului românesc. Este extrem de îmbucurător pentru mine ca la finalul anului viitor, o comună, în cazul de față Salva, va avea finalizată până la finele anului viitor modernizarea infrastructurii de drumuri în intravilan" a mai spus Radu Moldovan.