Nu este o glumă, ci este chiar adevărul şi acest lucru se întâmplă pe DN 17C, în zona Dealul Ştefăniţei. Reprezentanţii de la Drumurile Naţionale spun că firma care a făcut marcajele nu este vinovată de această situaţie pentru că trebuia să respecte un anumit termen pentru încheierea lucrărilor.
Lucrări făcute prost, în grabă şi cu materiale de proastă calitate! Astfel de situaţii se întâlnesc destul de des când vine vorba despre drumuri, însă ceea ce s-a întâmplat pe DN 17 C, în zona Dealul Ştefăniţei, este de-a dreptul lipsit de logică.
În urmă cu aproximativ trei săptămâni în zonă au fost trasate marcajele. Surpriza cea mai mare pentru şoferii care au trecut prin zonă a fost faptul că pe unele porţiuni de drum, marcajul a fost trasat chiar prin mijlocul gropilor din carosabil.
„De marcaje pe acel traseu s-a ocupat o firmă din Bacău din câte ştiu. Nu am mai păţit aşa ceva dar ei aveau de respectat un termen până la care să termine de trasat marcajele. Noi le-am predat aşa drumul şi nu am ajuns până în acea zonă cu reabilitarea decât săptămâna aceasta. Ei au făcut marcajul şi noi vom face reabilitarea deci vor fi probabil unele porţiuni în care marcajul va fi întrerupt. Firma nu mai are nicio obligaţie, ea şi-a făcut treaba”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro Alexandru Slavita, şeful secţiei Bistriţa de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
Despre DN 17 C s-a anunţat în urmă cu câteva zile că va intra în reabilitare şi că până la finalul anului 2015 va fi ca nou. Banii vor veni de la Guvern, iar lucrările vor începe cel mai probabil anul viitor. Până atunci însă să ne bucurăm de gropile... proaspăt marcate.