Frica de arabi a ajuns și la Năsăud, unde un cetățean vigilent a anunțat luni poliția că doi vorbitori de arabă cu bagaje mari au cumpărat o cartelă telefonică dintr-un magazin. Din fericire, cei doi nu erau teroriști, doar transfugi, unul din Pakistan și altul din Afganistan, care trecuseră fraudulos granița. VEZI ce aveau în bagaje:
Un bărbat de 36 de ani din localitatea Rebrişoara a sesizat luni, 12 ianuarie, Poliţia cu privire la faptul că două persoane străine, vorbitoare de limba arabă şi cu bagaje voluminoase asupra lor, au achiziţionat o cartelă telefonică dintr-un magazin situat pe raza oraşului Năsăud, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea în calitate de agent de vânzări.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au identificat doi tineri, în vârstă de 21 de ani şi 31 de ani, din Afganistan, respectiv Pakistan, care au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Năsăud unde s-a procedat la controlul bagajelor, constatându-se faptul că în interiorul acestora se aflau articole de îmbrăcăminte, obiecte de igienă personală, alimente şi o hartă a Europei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele două persoane nu deţin documente şi că au trecut în mod fraudulos frontiera de stat.
Acestea au fost predate Biroului pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud şi ulterior Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil- Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, fiind efectuate cercetări de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Trecere frauduloasă a frontierei de stat”.
Poliţiştii bistriţeni vă recomandă ca de fiecare dată când luaţi la cunoştinţă, în mod direct sau indirect, despre prezenţa unor persoane pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar fi cetăţeni străini, posibil migranţi ilegali, care ar fi trecut fraudulor frontiera de stat a României, să apelaţi cu încredere Poliţia, la 112, întrucât aceste persoane sunt susceptibile de săvârşirea unor infracţiuni. Astfel, poliţiştii vor proceda la identificarea acestor persoane şi, dacă situaţia o va impune, vor lua măsurile legale ce se impun.
FOTO: Botoșăneanul.ro