Deoarece criza se resimte inca, preturile pentru ingrijirea bolnavilor din centre au scazut. Astfel, astazi in sedinta de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud s-au aprobat costurile medii lunare cu persoanele bolnave. Intr-un an de zile s-ar incasa astfel peste 52 miliarde.
In sedinta de consiliu judetean de astazi consilierii au votat costurile medii pentru persoanele internate in centrele subordonate Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.
Data fiind criza, autoritatile s-au gandit sa micsoreze tarifele.
Intretinerea persoanelor cu handicap incadrate in cele patru centre de la Beclean si Nuseni, cat si persoanele varstnice de la centrul din Nuseni costa lunar 440.491 lei (aproape patru miliarde si jumatate de lei vechi). Acesti bani sunt folositi pentru hrana, utilitati, plata personalului, obiecte de igiena, etc.
Astfel, Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica “Sfantul Luca” din Beclean ingrijeste lunar o persoana cu 2313 lei. Anul trecut, costul lunar era de 2849 lei. Costul mediu pentru cele 47 de persoane din acest centru se ridica la 108.711 lei in fiecare luna.
Costurile cu o persoana incadrata in Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica pentru tinerii cu handicap din Beclean se ridica la 1492 lei lunar, angajatii avand nevoie de 116.376 lei pentru tratamentele si ingrijirea celor 78 de tineri internati. Anul trecut, ingrijirea unui astfel de tanar costa lunar 1559 lei.
Ingrijirea unei persoane bolnave de Alzheimer costa anul trecut 1993 lei lunar. Anul acesta, reprezentantii DGASPC BN au propus suma de 1706 lei. Astfel, lunar, Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica pentru Adultii cu Alzheimer Beclean ingrijeste cu 116.008 lei toate cele 68 de persoane bolnave.
Ingrijirea si tratarea persoanelor incadrate in Centrul pentru Ingrijire si Asistenta pentru persoanele cu handicap Nuseni costa lunar 76.956 lei, pentru toti cei 53 de bolnavi. Daca anul trecut, lunar se platea pentru un bolnav 1615 lei, anul acesta se va plati doar 1452 lei.
Cele mai mici costuri lunare sunt la Caminul pentru Persoane Varstnice din Nuseni. Fiecare din cei 44 de batranei este ingrijit pentru 510 lei. Desi initial costul mediu s-a stabilit la 615 lei pe luna, DGASPC BN a hotarat ca se pot descurca si doar cu 510 lei lunar.
Toate aceste costuri medii au fost cuprinse intr-un proiect de hotarare ce a fost pus pe masa consilierilor judeteni astazi, in sedinta ordinara.
Astfel, in urma ingrijirii celor 290 de bolnavi si persoane varstnice din cele cinci centre, se va incasa intr-un an de zile 5.285.892 lei (peste 52 miliarde lei vechi).