Primarul Ovidiu Cretu a deschis astazi hala de carne din Piata agro-alimentara Decebal. Fiind perioada sarbatorilor de iarna, bistritenii vor putea cumpara de aici carne de porc.
Primaria Bistrita a modernizat hala de carne din Piata Decebal si astazi a fost deschisa oficial. Micii producatori de carne isi pot vinde produsele aici, cu conditia sa respecte normele europene.
Pentru ca se apropie sarbatorile de iarna, in hala se vinde carne de porc. Un kilogram de porc, la carcasa, costa 11 lei.
“Am reabilitat si modernizat aceasta hala si am adus-o la standarde europene pentru a incuraja cresterea si comercializarea carnii de origine romaneasca. Pe piata bistriteana majoritatea carnii provine din alte tari. Carnea de porc romaneasca este mult mai buna si micii fermieri trebuie ajutati, trebuie sa le oferim spatii adecvate unde sa isi vanda produsele”, a declarat primarul Cretu, astazi, la inaugurarea noii investitii.
Cei care doresc sa vanda in hala de carne trebuie neaparat sa isi sacrifice animalele in abatoare autorizate si sa aiba un certificat de provenienta a marfii.
Producatorii care vand in hala platesc chirie, exact ca si cei care vand la mese, in functie de suprafata pe care isi desfasoara activitatea.
Pentru modernizarea halei de carne municipalitatea a cheltuit 20.000 de lei.