Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei se desfăşoară în perioada 14 - 18 octombrie, ocazie cu care au fost pregătite pentru bistriţeni diverse acţiuni şi surprize: dezbateri, întâlniri cu scriitorii, emisiuni TV, concert de muzică rock şi carnaval.
Asociaţia Pro-Apărarea Drepturilor Omului Bistriţa, Instituţia Prefectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Bistriţa organizează în perioada 14 - 18 octombrie Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei.
Astăzi, de la ora 14.00, are loc o dezbatere cu tema Lupta împotriva cancerului la sân, iar de la ora 15.00 o întâlnire cu scriitorii (Societatea literară Conexiuni).
Mâine, de la ora 14.00, la Prefectură, elevii şi dascălii de la mai multe şcoli îşi dau întâlnire cu ocazia "Anului european al cetăţenilor consacrat drepturilor care decurg din statutul de cetăţean al UE".
Ziua de miercuri este dedicată discuţiilor cu persoanele private de libertate, dar şi unei emisiuni difuzată pe postul local AS TV, de la ora 19.00 - Solidaritate în cântec.
Joi, la Cercul Militar Bistriţa, vor avea loc, de la ora 16.30, o acţiune intitulată Solidari cu mediul construit de strămoşi, iar de la ora 17.00 un concert de muzică rock.
Vineri, la Liceul de Arte Plastice, de la ora 9.00, va avea loc acţiunea intitulată "Valori ambientale europene", iar de la ora 11.00, pe pietonal, va avea loc Carnavalul prieteniei şi solidarităţii pentru copiii din clasele I-IV.