Din cauza alcoolului doi bărbaţi, prieteni de pahar, au ajuns azi noapte cu maşina într-un gard în localitatea Susenii-Bârgăului. Unul a fost găsit în maşină de echipamentul de poliţie ajuns la faţa locului, iar celălalt a plecat acasă imediat după incident. Ciudat, fiecare dă vina pe celălat că ar fi fost la volanul autoturismului.
Un accident rutier cel puţin ciudat a avut loc puţin după miezul nopţii în localitatea Susenii-Bârgăului. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un şofer s-a răsturnat cu autoturismul în afara părţii carosabile şi a intrat într-un gard. Proprietara imobilului care s-a trezit cu maşina în curte şi cu gardul spart a anunţat evenimentul prin apel la 112.
Când au ajuns poliţiştii la locul accidentului, în autoturism se afla un bărbat care a declarat că prietenul lui care se afla la volanul maşinii a fugit.
" În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că pe DN 17, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Josenii-Bârgăului, se afla lângă un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile. Acesta a declarat că a fost pasager în autoturism, iar la volanul autovehiculului se afla un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani. Asta din urmă a a plecat de la locul producerii accidentului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, ag. de poliţie Oana Andreica.
Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul etilitest, iat rezultatul a fost pozitiv. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean pentru a li se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru că au dat vina unul pe altul acuzându-se reciproc şi nu s-a putut stabili care dintre ei a fost la volanul maşinii, ambii bărbaţi s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 2 Poliţie Rurală Prundu-Bârgăului în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.