Cristian S., in varsta de 22 de ani, din Agrisu de Jos, a fost depistat ieri de catre politistii bistriteni in timp ce conducea un autoturism pe strada Libertatii cu viteza de 107 km/h. Mai mult, acesta avea si o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur in aerul expirat. Tanarului i s-a intocmit dosar penal.
In cursul zilei de ieri, politistii bistriteni au oprit in trafic un tanar care conducea un autoturism cu 107 km/h pe strada Libertatii.
Pe langa faptul ca baiatul a calcat prea tare pedala de acceleratie, acesta s-a urcat si baut la volanul masinii. Politistii au stabit ca tanarul avea o alcoolemie de 0,52 mg/litru alcool pur in aerul expirat.
"In 24.08.2011, pe strada Libertatii din Bistrita, politistii l-au identificat pe S. Cristian de 22 ani, din Agrisu de Jos, judetul Bistrita-Nasaud, in timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107km/h. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l in aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Judetean Bistrita-Nasaud in vederea recoltarii de probe biologice”, s-a aratat intr-un comuniat remis presei de catre purtatorul de cuvant a Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, subinspector de politie Antonela Gorgan.
Cristian S. s-a ales cu dosar penal pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legala. Acesta a fost sanctionat contraventional si i-a fost retinut permisul de conducere.