Un accident rutier a avut loc in urma cu putin timp in localitatea Rusu Bargaului, unde un apel la 112 anunta ca o fetita a fost lovita de o masina. Medicii si politistii sunt deja in zona.
Un apel catre serviciul de urgenta 112 anunta in aceasta seara ca un accident rutier a avut loc in urma cu putin timp in localitatea Rusu Bargaului. Un Echipaj de Terapie Intensiva Mobila din cadrul SMURD s-a deplasat de urgenta la fata locului. Medicii au constatat ca fetita este in afara oricarui pericol.
"O fetita a trecut strada fara sa se asigure si a fost lovita cu oglinda laterala de o masina. Tatal fetei a vrut sa discute cu soferul implicat in accident si se pare ca era foarte agitat. In acel moment, o vecina a intervenit, i-a cerut sa se calmeze si sa astepte sosirea echipajului de politie care va rezolva problema. Barbatul s-a enervat, a impins-o pe vecina lui care a cazut si s-a lovit la o mana", a explicat pentru Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant al IPJ BN, subinspector Antonela Gorgan.
Micuta in varsta de 12 ani este in afara oricarui pericol, in urma accidentului aceasta alegandu-se doar cu cateva zgarieturi si o sperietura zdravana.
Politistii fac in continuare cercetari in acest caz.