Bistriţenii care au de rezolvat mâine probleme ce ţin de instituţiile publice trebuie să aibă răbdare până marţi. Cea de-a doua zi de Rusalii este zi liberă de la Guvern şi bugetarii vor sta acasă.
Funcţionarii publici care lucrează în primării, Consiliul Judeţean, Prefectură, instituţiile deconcentrate, vor sta acasă pentru că aceastea vor fi închise luni, în a doua zi de Rusalii.
Bugetarii care lucrează aici vor avea parte de un weekend prelungit. Nu toţi angajaţii de la stat vor sta însă acasă.
Medicii, pompierii, poliţiştii, jandarmii şi cei de la armată vor fi prezenţi la datorie şi vor interveni în caz de nevoie. Aceştia vor lucra după un program normal şi vor fi la muncă 24 de ore din 24.
Lacăt pe uşi au anunţat că vor pune şi cei care lucrează la banci, aceştia urmând să se întoarcă la muncă tot de marţi. În schimb, magazinele şi farmaciile vor fi deschise şi vor funcţiona după un program normal.