Alcoolul e la mare căutare şi printre bistriţence. O femeie aflată sub influenţa licorii lui Bachus a fost găsită pe stradă de poliţiştii locali, care au dus-o la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri.
Poliţiştii locali se confruntă zi de zi cu cazuri “speciale”, activitatea lor fiind una foarte variată, de la aplanarea scandalurilor, depistarea cerşetorilor şi amendarea lor şi până la a transporta la spital oamenii căzuţi pe stradă din cauza consumului excesiv de alcool.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Poliţiei Locale, “în urma executării serviciului de patrulare pe Bulevardul Independenţei, în data de 25.02.2013, a fost depistată într-o avansată stare de ebrietate numita Ţ. Dana-Ioana (domiciliată în municipiul Bistriţa)”.
Femeia a fost condusă la sediul Poliţiei Locale, unde, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul S.V.S.U., a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în vederea acordării asistenţei medicale de specialitate.