Priviţi-l, observaţi-l cu atenţie, uitaţi-vă la el de sus până jos... Este cel mai mişto tip din cartier, încă de când atinge cu pantofii asfaltul, încă de când îşi aranjează pe figură un zâmbet suav care împrăştie în jur atâta eleganţă, atâta graţie, atâta frumuseţe...

Până şi doamnele care bârfesc în faţa scării se opresc şi încremenesc, privindu-l lung, înfometat, gata să-i aştearnă la picioare toate secretele, toate visele, toată dragostea lor... Îl adoră, e clar, îl admiră până şi bărbaţii femeilor care bârfesc în faţa scării, îl iubesc şi fetele de liceu şi piticii care se zbenguie pe tobogane şi leagăne, îl doresc în secret şi gospodinele, şi instalatorii, şi femeia de afaceri de la etajul IV, şi profesoara de la parter...

Un deget e suficient să ridice, o simplă şi măruntă poftă să exprime şi toate frumoasele sale victime ar sări să-i facă pe plac... Este cel mai iubit tip din cartier. Nu-şi doreşte asta, ba chiar se întreabă uneori – melancolic şi modest – cui datorează o asemenea onoare, cine să fie responsabil pentru o asemenea devastatoare situaţie...? 

Cert este că până şi gunoaiele uitate în urmă de Supercom, îngrămădite între blocurile gri, pălesc atunci când îşi face apariţia, când un fir subţire de parfum fin îi învăluie paşii în faţă şi în spate, când înţelegem, în final că este indiscutabil, impardonabil, impenetrabil...

Şi o ştie şi el: este cel mai frumos tip din cartier...