Soarele (nemaipomenit!) s-a topit și a curs pe pământ. Ca să nu rămână cerul fierbinte și gol – copiii au îndrăznit să-și arunce hainele într-un tufiș și să tragă o baie repezită. Înainte să iasă doamna gardian din Consiliul Județean și să-i scoată afară din fântână cu un răcnet și două bucăți de amenințări...!
Și deodată, în timp ce oamenii grăbiți din preajmă urcau și coborau scările – lor le-a venit neobișnuita idee să se dezbrace de haine și să le arunce în tufișul din apropiere – doar ca să se răcorească nițel în apa tulbure din fântâna arteziană.
S-a întâmplat chiar în fața Consiliului Județean, pe o căldură toropitoare, cu cer fierbinte și gol, cu soare topit și scurs ca un ceas pe pământ și cu o secetă ucigașă – după cum au anunțat chiar specialiștii de la Meteo care au uitat să informeze totuși și despre faptul că peste pădurile noastre din jur, parcă tot mai des focuri, focuri, focuri dansează un soi de sălbatice și satanice jocuri....!
Când a sesizat o asemenea grozăvie, doamna gardian a ieșit pe scări cu o falcă-n cer și a început să-i certe regulamentar – și probabil de groaza amenințărilor – băieții au ieșit repejor din fântână și-au tulit-o, cu hainele-n mâini, îmbrăcându-se pe drum, aproape în goană.
Să fi fost ieri sau alaltăieri sau chiar zilele trecute... Deși se putea prea bine ca una ca asta să se fi întâmplat și luna trecută. Sau anul trecut.
Martorii evenimentului au uitat oricum totul într-o clipită.