În preajma lui se află mereu câte 5, 6 copii – urmărindu-i cu jind pe cei care l-au ocupat deja sau așteptând nerăbdători, la coadă – eliberarea. Când ea nu se întâmplă, încep amenințările: „Dacă nu mă lași o tură, te spun la mama! Și la doamna ta învățătoare!”.

Zilele trecute, „țup-țup” a fost cotropit de extratereștri: două fete cucuiete, vizibil mai mari decât copiii care frecventează locul de joacă – s-au repezit asupra lui, i-au încălecat rapid scaunele și nu s-au mai dat duse – spre surprinderea copiilor care le-au urmărit rotindu-se și învârtindu-se cu poftă și viteză excesivă...

Bunicile și părinții au strâmbat din nas, au mormăit „uite, tu, handralăii, cum au ocupat hinta copiilor!”, s-au foit ca o cloșcă universală dar exact când erau pe punctul de a interveni cu un răcnet – fetele s-au oprit brusc și au dispărut.

Cam așa merg lucrurile la noi... Suntem sfătuiți de atâtea ori să rămânem copii în suflet, în minte, în pantofi sau în gândire - dar când pune cineva în practică recomandarea - constatăm ridicolul situației și scoatem pistolul.