„Cel mai greu este că pe tata trebuie să-l ascult deşi nu-mi mai vorbeşte...”, mărturisea, acum o săptămână părintele Constantin Necula, invitat la Bistriţa, la Întâlnirea Tinerilor Creştini Ortodocşi, la o conferinţă desfăşurată în Sala Polivalentă, înţesată de oameni curioşi să afle tot felul de răspunsuri la întrebări mai mult sau mai puţin chinuitoare.

Cam cât timp ar trebui să ne ascultăm părinţii? Cam până la ce vârstă?

Cam până la capăt...! Până la sfârşit...!, a venit răspunsul, cât se poate de limpede şi sigur: „Cel mai greu este că pe tata trebuie să-l ascult deşi nu-mi mai vorbeşte... Vă rog ascultaţi-i cât îi mai puteţi auzi... Pentru că atunci când n-o să mai aibă cine vă vorbi, o să vă întristaţi şi o să vă ofticaţi... Ascultaţi-vă părinţii până la sfârşit, până când vă vor vorbi, căci după aceea începe greul...”

După aceea devenim părinţii copiilor noştri şi va trebui să învăţăm să ne ascultăm părinţii vorbind prin vocea copiilor...

Între timp, afară, în faţa Sălii Polivalente, se întrupau mici momente de magie – învăluite în vocea părintelui care îi lămurea cum e cu spaimele în faţa iadului, cu păcătoşii şi beţivii, cu raiul din preajma unei zile paşnice de vară, precum aceasta care ne-a fost dăruită azi...