Înainte să ne repezim să-i judecăm prea aprig pe tinerii sau liceenii care fumează pe la porţile şcolilor şi prin spaţiile de joacă, n-ar strica să medităm oleacă la simpla realitate că nu există spaţiu de joacă în Bistriţa în care să nu surprinzi, la diferite ore, aproape în fiecare zi, mămici care fumează pe vreo bancă sau chiar la intrare...
Nu există loc de joacă în Bistriţa în care să nu surprinzi, de-a lungul unei zile – câte o tânără mămică – prea copleşită de griji şi probleme ca să-şi dea seama unde anume se află şi care, instinctiv, poate chiar neştiind ce amendă riscă să primească, îşi aprinde o ţigară pe banca din spaţiul de joacă, admirându-şi odorul aflat la 2, 3 metri în faţă…
În cazurile fericite, încearcă să-şi camufleze ţigara şi ţine mâna ascunsă, în spatele băncii, astfel încât în jurul ei plutesc fuioare de fum, fără să se vadă prea clar sursa. În cazurile nefericite, câte o mămică se mai şi răsteşte la copil explicativ: „Stai, mă copile, să-mi termin ţigara! Că abia m-am aşezat!” sau „Acuma fumez, tu nu vezi?! Nu pot să vin acum!”
Care va să zică, înainte să ne repezim să-i judecăm prea aprig pe tinerii sau liceenii care fumează pe la porţile şcolilor şi prin spaţiile de joacă – poate că n-ar strica să ne imaginăm că au avut modele de nădejde prin preajmă, chit că au fost nenumărate cazuri în care modelul nu a acţionat asupra celor din jur conform graficului scontat.
Un răspuns demn de luat în calcul la întreaga şi delicata problemă vine tocmai de la Marin Mălaicu Hondrari – scriitorul originar din Sîngeorz-Băi, acum stabilit la Bucureşti, care a lansat anul trecut şi la Bistriţa cel mai recent roman – „Războiul mondial al fumătorilor” – pe care jurnalistul Eugen Istodor îl consideră un „exil în statul fumător. O insulă în care te uiţi la fumători ca la maimuţe, o ficţiune apărută, aproape în acelaşi timp cu dezbaterea şi legea interzicerii fumatului în locurile publice”.
Într-un savuros interviu cu scriitorul bistriţean publicat în Gândul, Marin Mălaicu Hondrari recunoaşte că suntem viciu şi că ţigara face clipa rotundă, este bine şi rău, greşeală şi plăcere. „Calmează spiritele, este punctul fix când te răvăşeşte melancolia, este însoţirea scrisului cu ţigara". Dar contează şi ruşinea. Ruşinea de a fuma în faţa părinţilor sau a copiilor…
„Trebuie să existe tot soiul de modele, şi trebuie să acceptăm inclusiv modelele negative… Cât despre tinerii şi copiii din ziua de azi, oricâte legi se vor da, cei care vor vrea să fumeze – vor fuma. Cei care nu vor vrea să fumeze – nu vor fuma. Văd lucrurile chiar aşa de simplu…”, consideră Marin Mălaicu Hondrari.