Peste 12.000 de oameni au protestat aproape cinci ore în faţa Guvernului, azi-noapte, la Bucureşti – dar şi în alte oraşe. La Cluj, în Piaţa Unirii s-au strâns 10.000 de persoane şi alte mii în întreaga ţară s-au arătat revoltaţi de felul în care Guvernul a adoptat pe ascuns cea mai controversată şi contestată dintre legile ultimilor ani...
Ministrul Justiţiei a făcut anunţul care a dezlănţuit demonstraţiile ieri seară, după 22:00, iar documentul a fost publicat în timp record: era trecut de unu noaptea când s-a întâmplat asta – anunţă cei de la Digi24.
„Este o zi de doliu pentru statul de drept, care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiției, dreptății și luptei împotriva corupției. Guvernul PSD și ALDE a ignorat visul și năzuințele a milioane de români liberi care vor să trăiască într-o țară eliberată de corupție.”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis care a subliniat că Guvernul a anulat munca a zeci de mii de oameni onești și curajoși din Justiția română care au dovedit în ultimii ani că nimeni și nimic nu este mai presus de lege.
Şi presa internaţională scrie că este vorba despre o lovitură dată luptei anicorupţie în România în timp ce jurnalistul Cristian Tudor Popescu avertizează că ne putem aştepta chiar la o nouă dictatură... „În această seară, puterea politică a declanşat un război împotriva altei puteri din statul român, puterea independentă a justiţiei. Nu mai încape vorbă de dosarele lui Dragnea, Voiculescu, Vîntu sau Ghiţă, de tot felul de detalii. Ce s-a întâmplat este o declaraţie de război, făcută nu numai justiţiei, ci şi cetăţenilor români care au înţeles să se opună acestui act discreţionar, totalitar, care vine din bezna comunistă de dinainte de '89. Avem dictatul de marţi. Încă o marţe neagră. A doua marţe neagră, poate mai neagră decât prima...”, a spus CT Popescu, blamând agresivitatea actului guvernamental.
Şi Cătălin Tolontan scrie un impresionant editorial şi atrage atenţia tinerilor să nu repete aceeaşi greşeală ca în generaţia sa – motivând de ce sunt importante protestele.
Ordonanţa prevede clar, între altele, că abuzul în serviciu dispare în cazul actelor normative. Altfel spus, orice act normativ, de la ordin de ministru, decizii de primar şi până la hotărâri de Consiliu Local sau Judeţean, vor putea fi adoptate – fără riscul tragerii la răspundere penală a emitenţilor, indiferent de prejudiciu.
Dacă anterior, abuzul în serviciu se pedeapsea cu închisoare între doi și șapte ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, OUG adoptată de Guvern prevede doar „pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".
Acelaşi articol modificat din Codul penal prevede că aceste dispoziţii „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative", iar modificările aduse prin ordonanţă extind excepţiile de la favorizarea infractorului până la rudele de gradul 2...
Ce rămâne, totuşi, de făcut, dacă guvernanţii au ignorat cu atâta graţie şi nonşalanţă zecile de mii de oameni care au protestat până acum împotriva acestor modificări şi împotriva legii graţierii...? Cum pot fi făcuţi să înţeleagă faptul că greşesc? Ce rămâne de făcut atunci când nu mai este nimic de făcut...? La Europa FM, în această dimineaţă, se difuzau melodii vechi, parcă din altă lume, melodii în care Revoluţia din '89 fulguia fantomatic...
Foto Vlad Petri