Suntem români. Adică mucaliți, ironici, critici peste poate la adresa noastră în primul rând, la adresa oamenilor din jur, la adresa celor care ne conduc, la adresa țării care ne suportă oricum am fi, orice am spune. Suntem români – adică isterici, malițioși, nervoși, blazați sau cârcotași cu tot ce mișcă în preajmă...

Și nu mai reușim să concepem cum se face că înaintașii noștrii – sau chiar tinerii de acum 25 de ani care au dărâmat un regim atât de opresiv încât părea veșnic – au murit pentru libertatea lor, pentru libertatea noastră... Și nu mai reușim să concepem în imagini, cu educația de acum și cu viteza la care ne supun vremurile noastre, ce putea fi atât de frumos în mintea lor încât să merite să mori pentru...

Dar cu toate acestea – avem tineri din Șant studenți la Oxford și avem costume populare senzaționale pe care le-am scos de la naftalină în ultimii ani și pe care am început să le și purtăm, transformând într-o modă ceea ce părea destinat prăfuirii eterne. Am reușit să votăm și să impunem un președinte neamț și protestant, în ciuda impresiei generale că șansele de victorie se află într-un singur pumn, cel al lui Ponta și al Partidului unic. Avem un spațiu de locuit în care nu există nici conflicte și nici războaie... Și avem prieteni dragi care ne înalță și ne fortifică permanent...

Oare cât de multe trebuie să avem în plus ca să fim și noi o dată mulțumiți și fericiți, senini, conștienți sau mândri că trăim într-un loc binecuvântat...?