Sunt gălăgioşi, sunt relaxaţi şi liberi ca pasărea cerului – se preumblă în pace, cu încetinitorul, pe străduţele agitate ale Bistriţei, se agaţă de aparate de fotografiat deseori inexplicabil de performante pentru un simplu concediu, vorbesc o limbă pe care nu o înţelegi şi care nu te înţelege, şuşotesc şi glumesc în legătură cu mizeriile din pasaje – poate comentează şi faptul că mâncare a fost prea grasă la micul dejun, poate nu ar fi preferat tocmai slăninuţă ci pâine prăjită cu unt…

Ce le pasă? Sunt într-o bine-meritată vacanţă cum tu n-ai mai prins de ani de zile, au venit să admire vestigiile şi creaţiile strămoşilor lor, imprimate în splendid arhitectură a oraşului nostru, au venit să-şi piardă pur şi simplu timpul la Bistriţa, aşa cum tu nu ţi-ai mai permis de ani de zile şi au în sfârşit ocazia să admire detalii pe care tu le ignori de secole întregi – cum ar fi şi maşina parcată peste drum, probabil un mercedes, după toate probabilităţile, spre care unul dintre turişti îşi îndreaptă tandru atenţia…

Grăbit fiind, mereu pe fugă sau pur şi simplu preocupat de alte chestiuni esenţiale – treci totul cu vederea şi abia spre seară, derulând fotografiile de peste zi – te păleşte flegmatic întrebarea: ce-o fi văzut turistul neamţ la maşina aceea? Zadarnic te repezi s-o cauţi la locul faptei, zadarnic întrebi în dreapta şi-n stânga căutând maşina…

Nu-ţi rămâne decât să presupui, să ghiceşti sau să bănuieşti, alături de prieteni deloc inspiraţi, că poate turistul o fi rămas fascinate de o cruciuliţă cu binecuvântare cu tot - artistic gravată pe uşa portbagajului cu pricina. Sau poate, dimpotrivă...?