Tot oraşul (sau aproape tot) vuieşte în ultimele zile, luat prin surprindere în legătură cu un candidat surpriză al liberalilor - despre care se spune că ar fi actorul şi profesorul universitar doctor Adrian Titieni, însă anunţul oficial se face abia mâine.

Până atunci, lumea face calcule, speculează, cântăreşte şanse sau face pronosticuri - cele mai multe negative. Lumea zice că Adrian Titieni nu ar avea prea mari şanse în faţa actualului primar, pentru că îi lipseşte experienţa în administraţia locală şi nici discursul electoral nu ar fi pe măsura mulţimilor bistriţene...

O fi aşa, n-o fi aşa - nu ne interesează deocamdată şi preferăm (fie şi numai pentru o zi) să ne declarăm îndrăgostiţi (că tot e 14 februarie) de umbra acestui gând şi de posibilităţile pe care le deschide / oferă... În definitiv, nici Iohannis nu avea nicio şansă când a pornit la drum... ;)  

În rest, despre „proverbul" care circulă prin mintea tuturor - cum că avem o ţară frumoasă, dar ce păcat că-i locuită - Adrian Titieni spunea, zilele trecute la Bistriţa, că nici nu ar aparţine contemporaneităţii şi că vorba circulă de multă vreme: „Oameni nenumăraţi prin gesturile şi scrierile lor au legitimat-o. Faptul că trăim într-o Românie a unui Caragiale ridicat la putere (care spunea şi el cu alte cuvinte «frumoasă ţară, păcat că-i locuită») este o realitate pe care o constatăm cu toţii, e subiect de cozerie, în timp ce, în paralel lumea încearcă şi alt tip de abordare: «totul e mirific şi minunat, numai forţele nefericite din afară ne strică vieţile…»".

Fericit că trăiesc în România? Nu ştiu… Sunt fericit că exist. Mulţumesc lui Dumnezeu şi vieţii că am primit acest tip de experienţă de a trăi conştient un număr de ani. Acesta e un lucru pentru care chiar trebuie să mulţumim, indiferent că se întâmplă în România sau în SUA.

România are multe disfuncţii – disfuncţii la capitolul relaţii umane, la capitolul echipă… Individual – românul este un om sublim prin definiţie, doi suntem prea mulţi, trei deja nu mai încăpem într-o cameră... Cred că putem fi suspectaţi de turbulenţe în Rai. Oricât de bine ar fi, românul e pricinos… Găseşte mereu ceva care să-l nemulţumească: ba e prea cald, ba e prea frig, ba îl trage curentul, nu ne trebuie autostradă, ne trebuie o bandă jumate… Suntem mereu pricinoşi, într-un fel sau altul...

Aş fi un fariseu să spun că sunt fericit că trăiesc în România. Trăiesc în România, iar faptul că nu am plecat e un semn al necesităţii de a rămâne. E spaţiul meu cultural, sunt relaţiile mele, sunt prietenii mei, e locul în care m-am născut cu toate cele colaterale, bune sau rele…

„Cred că eşti împlinit sau plenar în funcţiune dacă atât trecutul, cât şi prezentul, şi oricum s-ar prefigura, şi viitorul poate fi abordat şi cultural, şi lingvistic, şi relaţional…", a mai remarcat Adrian Titieni pentru Bistriţeanul.ro, adăugând că este în natura noastră să fim nemulţumiţi… „Dar natura completată de cultură, ne-ar putea pune în condiţia să ne dorim mai mult, fără să uităm ce avem, mulţumindu-ne cu ce avem, dar şi dorindu-ne mai mult. Fără ca acel mai mult să-ţi creeze frustrări. «Îmi propun să… dar dacă nu se poate întâmpla – asta-i viaţa…»!”

Foto cinemagia.ro