Prin luna martie, într-o ședință de consiliu local se stabileau diverse destinații pentru câteva din fostele centrale termice ale orașului – de la sediu de partid, la parcare etajată, sală de sport, bazin de înot sau chiar piaţă de lactate – proiectele se înfățișau de-a dreptul luminos.

Dar de atunci încoace, mare lucru nu s-a mai întâmplat... Deocamdată nu s-a apucat nimeni de amenajări febrile, nici fațadele nu s-au schimbat prea mult peste noapte și nici gunoaiele n-au dispărut cu totul din interior.

Vagi și învăluitoare mișcări s-au înregistrat, totuși, în preajma unora dintre centrale: se întâmplă, din când în când, ca muncitorii să-și depoziteze aici diverse scule, atunci când au de asfaltat alei din preajmă. Sau preferă să se retragă înăuntru pentru o masă repezită, între două partide de muncă...

În timp ce deasupra, pe casă – pe „acoperiș”, in extremis – niște copăcei pe care vom ajunge să-i regretăm mai puțin decât pe cei retezați de pe marile bulevarde – sfidează orice logică.

Se desfășoară amplu, poate voios, poate doar firesc, și își ramifică – în tăcere – rădăcinile pe sub bitumul fierbinte...

De dragul nostru, al tuturor....