Pierdută oarecum în noianul de evenimente derulate în acest weekend la Bistriţa – comemorarea celor 25 de ani de la reunificarea Germaniei a trecut aproape neobservată şi s-ar fi risipit într-un nemeritat con de umbră dacă nu era o tânără din Bistriţa să ne amintească ce treabă au bistriţenii cu reunificarea şi cu Zidul Berlinului…
Casa Argintarului a găzduit vineri o seară de poezie şi muzică dedicată împlinirii a 25 de ani de la reunificarea Germaniei iar evenimentul a fost organizat în colaborare cu Forumul Democrat German Bistriţa, Palatul Copiilor Bistriţa şi Liceul cu Program Sportiv din oraş.
Invitat special la Centrul German (fosta Casă a Argintarului) din Bistriţa Dorel Meinhardt, vicepreşedintele Forumului Democrat German, Bistriţa, care a povestit despre importanţa evenimwntului, în timp ce Diana Porca a interpretat la chitară câteva melodii. Lorena Corina Huciu, de la Liceul cu Program Sportiv, a povestit pentru Bistriţeanul.ro că a fost invitată de profesoarele Brigitte Pop şi Dana Harpa care i-au propus să meargă şi să poarte costumul săsesc vechi cam de vreo 80-90 de ani.
“A fost chiar foarte interesant. Nu ştiam până acum povestea completă a zidului de la Berlin. Istoria a povestit-o Tea Duca şi o mică întâmplare de atunci a fost povestită de Alexandra Rus. Ele au vorbit în germană iar eu am tradus după…”
Momentul artistic a fost pus în practică cu ajutorul tinerilor actori de la Palatul Copiilor care au pregătit nu doar o mică piesă de teatru ci şi un zid simbolic al Berlinului…
“A fost interesantă povestea pentru că ne-a pus pe gânduri, ne-am imaginat sentimentele trăite de acele familii care au fost despărţite de Zid. Şi a mai fost o “morală” a poveştii, care e de povestit la toată lumea: acel zid, câteodată, în cea mai mare parte a timpului, continuă să fie construit de noi, oamenii… Şi cum s-a întâmplat la Berlin, şi noi trebuie să facem cumva să dărâmăm câte un zid. Renunţând la orgolii, cu iubire şi multă toleranţă... Asta a fost partea interesantă... Că în final am înţeles că noi singuri ne construim câte un zid în faţa persoanelor pe care nu le suportăm, care nu ne convin, pe care nu le înţelegem... Chiar nu mă gândisem la asta până acum. M-a pus pe gânduri şi după întâlnirea aceea am încercat şi eu să “distrug” un zid care exist de mult între mine şi o prietenă mai veche. Şi am reuşit…!” a mai povestit Lorena Corina Huciu.
Şi chiar dacă se povestea atunci pe la colţuri că unii dintre refegişti au privit cu suficient scepticism reunificarea, îngroziţi de invazia redegiştilor (cum, forţând puţin comparaţia, şi alte categorii de oameni se privesc între ei, cum şi ardelenii îi privesc pe moldoveni sau maghiarii pe refugiaţii de la graniţe) în final au rămas cuvintele scrijelite pe Zid: “Irgendwann fällt jede Mauer...”
În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, toate zidurile se prăbuşesc...
Foto: Centrul German & Lorena Corina Huciu