Mai nou, avem corespondent și pentru Cațavencii, în persoana lui Radu Hângănuț care povestește, în dulcele stil cațavencian,  despre diverse aspecte și fapte care se petrec în nenorocitul nostru de orășel. Uneori le mai nimerește, alteori le mai potrivește – ca să sune toate exact pe mintea și gustul bucureștenilor.

Ieri a fost rândul Monumentului Eroilor din Piața Petru Rareș să fie pus în poză și arătat cu degetul drept exemplu negativ de artă urbană în Bistrița.

Cum era firesc și previzibil – unul dintre argumentele folosite în text a fost acela că „deși are un scop nobil, acela de a cinsti eroii neamului, lumânarea s-a metamorfozat în ceea ce mulți ar putea crede că este un prea puțin nobil falus înalt de aproape zece metri. Monumentul a reușit să penetreze și bugetul local, aproximativ 280.000 de euro fiind atribuiți infamului proiect.”

Nu ne pricepem să discutăm despre dimensiunea financiară a acestui fapt. Nu înțelegem nici cum e posibil ca un monument să se metamorfozeze de unul singur, de capul lui, într-un falus de bronz – când el, bietul, a fost conceput ca o lumânare arzândă.

Așa că în continuare ne minunăm cum se face că atâția bistrițeni (oare câți?) văd un penis atunci când privesc o lumânare. Se întâmplă una ca asta din cauza dimensiunii prea mari a monumentului care nu poate fi curpins cu o mintiucă îngustă de bistrițean neaoș?

Sau se întâmplă și la dimensiuni mai mici? Adică de fiecare dată când țin o lumânare în mână – la vreun botez, la nunta unor prieteni sau la înmormântarea unor oameni dragi – se gândesc tot la un penis...?

O fi de vină sculptorul sau imaginația noastră a deformat tembel cu o glumă de autobază ceea ce, în sine, nu reprezintă decât un impresionant monument așa cum Mircea Spătaru a realizat și în Piața Revoluției, în Piața Charles de Gaulle sau în Parcul Izvorul Rece din București... ?