Comozi şi cam împiedicaţi din fire – preferând mai degrabă leneveala şi căldura în locul frigului de iarnă – nu reuşim să înţelegem de nicio culoare de ce preferă unii să îngheţe pe schiuri, cum de au atâta răbdare să se înfofolească în haine groase şi să dârdâie de frig pe pârtie, cum de nu se plictisesc şi se încăpăţânează să urce un munte – doar pentru a-l coborî în viteză, în câteva minute, pentru ca apoi s-o ia de la capăt...

Cât de intensă trebuie să fie bucuria de a pluti aşa între cer şi pământ, cum reuşesc să nu-şi rupă picioarele, cum se feresc de vântul acela tăios şi câtă satisfacţie încape în câteva minute de coborâre abruptă pe zăpada cea rece...

Probabil tocmai încercând să desluşim un asemenea mister – am privit la nesfârşit videoclipul postat de profesorul Ioan Bâca de la Facultatea de Geografia Turismului Babeş-Bolyai, extensia Bistriţa: preţ de câteva minute, soarele sclipeşte translucid, aproape îngheţat, zăpada scârţâie sub schiuri înfricoşător, pământul se clatină într-un ritm ameţitor învăluit tandru în rafale de vânt, iar brazii care străjuiesc pârtia de la Alpina Blazna par să fie ultimii martori muţi într-o neverosimilă poveste de iarnă...

Sursa foto & video Ioan Bâca