Niciodată e prea târziu să devii şi mai mohorât, şi mai deprimat – mai ales la Bistriţa şi mai ales că scurtisima vacanţă de 1 Mai nu a putut fi nicicum comasată cu vacanţa de Paşti şi s-a sfârşit, cum era de aşteptat, de altfel – mult prea repede, prea insistent şi ploios pe alocuri...

Mai ales atunci când eşti nevoit să traversezi în oraş o stradă precum Alba Iulia – uliţa cu avocaţi şi cu notari – cum era ea numită în anumite cercuri selecte – o stradă ca oricare alta de prin Bistriţa, în fond, pe care privirile pot să trândăvească în voie limpezindu-se sau admirând inevitabil şi această oază de verdeaţă şi ruine care se tot prăbuşesc de ceva vreme, tot curg şi se descompun spre nimicirea totală şi finală sau care, dimpotrivă, pot ascunde mici adăposturi pentru orice felde suflet, indiferent de aspiraţii sau speranţe expirate...  

Iar dacă din peisaj mai fac parte şi câteva pubele de gunoi revărsat pe de lături – săptămâna poate să înceapă fără probleme... Ne-am trezit şi ne aflăm din nou în locul potrivit, la timpul potrivit...