Le-am zărit de departe – pentru că o rază de soare a despicat la un moment dat aerul în două, aruncând o fâşie de lumină stranie asupra lor.

Iar de departe – ai fi putut să juri că la faţa locului s-a petrecut o crimă, că un cuţit nemilos a secţionat sau a frânt brusc, pe neaşteptate, o inimă, o mână, un deget şi că picăturile de sânge, impresionate, au alunecat într-o rână, transformându-se, poate chiar datorită (graţie?) firelor de iarbă – în cu totul altceva.

Preschimbându-se, adică, din picături de sânge în boabe de căpşuni.

Motiv pentru care – crima nu a putut fi soluţionată nici până în ziua de azi…!

(Nu vă faceţi iluzii: vorba unui mare şi deocamdată încă neştiut poet – noi încă ne luptăm cu limba, şi fiind într-o asemenea încleştată luptă cu limba – nu ne este teamă să spunem lucruri fără sens. Mai mult decât atât, ştim să ne ascultăm cu maximă atenţie nonsensurile…!:)

(Iar ceea ce poate fi atins cu ajutorul unei scări nu ne interesează!)